În anul 1906, într-o perioadă în care Balcanii reprezentau un mozaic de etnii, culturi și tensiuni naționale, savantul român Constantin N. Burileanu a publicat o lucrare de o valoare istorică și culturală deosebită: „De la românii din Albania”. Această carte, cu 288 de pagini însoțite de ilustrații, portrete și o hartă pliabilă, constituie un document rar care reflectă cu fidelitate viața, tradițiile și provocările comunității aromâne din Albania la începutul secolului XX.

Burileanu, o figură intelectuală proeminentă în România acelei epoci, a fost un inginer militar cu o vastă pregătire academică și cu o sensibilitate profundă față de problemele culturale și etnice ale regiunii. Cartea sa este rezultatul unei călătorii de cercetare în regiunile sudice ale Albaniei, unde a documentat viața aromânilor – o comunitate cu rădăcini latine străvechi care vorbește o limbă neolatină apropiată de română. Răspândiți în Albania, Grecia, Macedonia de Nord și Bulgaria, aromânii și-au păstrat un puternic specific etnocultural, în ciuda presiunilor de asimilare și a contextului istoric dificil.

În carte, Burileanu descrie cu empatie și acuratețe modul de viață al aromânilor din Albania. El a vizitat așezări precum Moscopole (Voskopojë), Korça, Kolonjë, Opar și Pogradec, înregistrând date despre structura demografică, tradițiile familiale, limba vorbită, îmbrăcămintea, împărțirea muncilor și ritmurile vieții religioase. Una dintre observațiile esențiale ale lui Burileanu este faptul că aromânii locuiau adesea în zone montane sau izolate, ceea ce i-a ajutat să-și păstreze limba și obiceiurile, feriți de influențele externe. El descrie această alegere ca pe o formă de rezistență culturală și o strategie de supraviețuire identitară.

Un loc important în analiza sa îl ocupă descrierea structurii sociale aromâne. El explică rolul central al familiei patriarhale, unde figura bărbatului avea autoritatea supremă, dar remarcă totodată respectul profund pentru vârstnici și pentru ierarhia tradițională. Sunt evidențiate obiceiurile legate de căsătorie, practicile de moștenire și ritualurile religioase. Pentru Burileanu, aceste practici nu reprezentau doar folclor, ci expresia unui sistem de valori funcțional, care merita atenție și susținere.

Limba este o altă temă centrală în lucrare. Burileanu își exprimă îngrijorarea că aromânii aveau tot mai multe dificultăți în păstrarea limbii materne, din cauza lipsei școlilor în limba aromână și a influențelor culturale din partea comunităților vecine. El subliniază importanța educației în limba maternă ca mijloc esențial de conservare a identității și de combatere a asimilării. În acest sens, el face apel la statul român să își asume responsabilitatea de a sprijini această comunitate prin deschiderea de școli, trimiterea de învățători și preoți pregătiți, precum și susținerea publicării de materiale în limba aromână.

Un alt aspect tratat în carte este relația dintre aromâni și albanezi. Burileanu prezintă o imagine complexă a coabitării acestora: pe de o parte, menționează colaborarea și căsătoriile mixte ca exemple de armonie interetnică, dar pe de altă parte observă tensiuni, mai ales în plan economic și religios. Această coexistență era influențată, potrivit autorului, și de politica otomană, care nu oferea suficiente garanții pentru protejarea specificului cultural aromân.

Un element deosebit de valoros în lucrare este descrierea fostelor centre de cultură aromână, precum Moscopole, pe care Burileanu o prezintă ca un fost centru vibrant comercial și educațional, aflat în declin în epoca sa. Prin această comparație, el încearcă să trezească conștiința culturală pentru un trecut glorios care poate inspira protejarea prezentului.

Cartea se încheie cu un apel ferm la conștientizare și acțiune. Burileanu cere ca statul român să trateze chestiunea aromânilor din Albania și din Balcani ca pe o prioritate culturală și diplomatică. El nu consideră această chestiune ca una politică, de expansiune, ci ca pe un angajament moral și cultural de a proteja o ramură a națiunii care riscă să se piardă în tăcere. El propune ca sprijinul pentru această comunitate să fie activ, prin educație, religie și reprezentare culturală, oferindu-le instrumentele necesare pentru a supraviețui ca grup autonom într-o realitate multiculturală și complexă.

Mai mult decât un document etnografic, „De la românii din Albania” este un manifest pentru conservarea identității culturale într-o epocă a marilor transformări. Lucrarea oferă o perspectivă rară nu doar asupra aromânilor, ci și asupra situației generale a comunităților etnice mici din Balcani la cumpăna secolelor. Mesajul lui Burileanu răsună și astăzi, într-o perioadă în care protejarea diversității culturale și lingvistice este mai importantă ca oricând.

Sursa informațiilor:

• Constantin N. Burileanu, De la românii din Albania, București: Lito-Tipografia L. Motzătzeanu, 1906
• Prefață de Antonio Baldacci
• Biblioteca Națională a României și surse digitalizate (academia.edu, biblioteci digitale românești)