Maldive de Europa, adică un joc frumos de cuvinte, dar și un loc pentru turiștii care se respectă. În realitate, Albania de azi nu mai e nicidecum o țară de care mulți fugeau acum 20-30 de ani, de teamă să nu le ajungă capul acolo, unde unde le sunt picioarele. Nimic din ceea ce părea atunci o sperietoare nu mai e valabil acum.
80 de minute cu avionul, 12 ore cu mașina, din București
Schimbarea este evidentă și Albania se dezvoltă hotărât, căutând calea spre Europa. Iar cel mai bun ambasador nu poate fi decât turismul, o ramură care acaparează oameni din toată lumea, vrăjiți și de faptul că Albania a fost asemănată pe formuri turistice cu Maldive.
Cât de Maldive este Albania și cât de mult rentează o vacanță în țara care a trăit poate cel mai drastic regim comunist, înainte de 1990? FANATIK a verificat la fața locului și a tras câteva concluzii certe.
Albania nu e deloc departe. De la București la Tirana sunt în jur de 900 de kilometri, destul de ușor de parcurs, inclusiv cu mașina. Un drum prin Sofia (Bulgaria), care trece apoi prin Skopje (Macedonia) nu ar trebui să dureze mai mult de 12 ore. Mult mai lejer este un zbor cu avionul (Wizz Air are curse de patru ori pe săptămână, la prețuri de sub 100 de euro) și într-o oră și 20 de minute ai aterizat pe singurul aeroport al țării. Însă dacă vreți să cutreierați Albania tot veți avea nevoie de o mașină. Se poate închiria din aeroport, la prețuri care pleacă de la 14 euro/zi.
Tirana este un oraș care poate fi explorat relativ ușor chiar și într-o zi. Nu sunt multe de văzut, dar are un centru drăguț, marcat de celebra piață Skanderbeg, eroul național albanez. Skanderbeg, pe numele său real Gerge Kastrioti, a fost un fel de Ștefan cel Mare al Albaniei, și cam în aceeași perioadă cu domnitorul Moldovei s-a opus invaziei otomane în Balcani. Poreclit și Braț de Fier, el a dat numele sportului în care oamenii își măsoară forța mânilor. Legenda spune că așa testa Kastrioti tăria și rezistența ostașilor săi.
Skanderbeg este inima Tiranei, locul în care se adună și din care pleacă diferite trasee turistice urbane. În general, dincolo de centru, Tirana este un oraș cu o peisagistică adânc comunistă, cu blocuri cenușii, roase de povara timpului. Arhitectura stalinistă se contopește însă pe alocuri cu cea turcească. Albania a stat mult timp sub dominație otomoană și și-a câștigat independența față de Imperiu abia în 1912. În 1939 a fost cucerită de italieni, iar în 1944 comuniștii au preluat puterea, ținând țara în izolare până în 1991.
Comunismul albanez a fost mult mai drastic decât cel de la noi. Oamenii nu aveau niciun fel de libertate, era o sărăcie lucie, iar statul le-a interzis în 1967 și dreptul la credință. Biserice și moscheile au fost închise, statul declarându-se ateu. O izolare înfiorătoare, în beznă și foamete, izvorâte din mintea dictatorulului Enver Hoxha.
Hoxha a construit sute de mii de buncăre, două au devenit muzee
Hoxha, sau Hodja, a fost cel mai inflexibil lider socialist din Estul Europei și a târât Albania în întuneric, din cauza concepțiilor sale staliniste. Marea lui obsesie era că Albania va fi atacată de Occident și de americani. Din acest motiv, el a construit sute de mii de buncăre în țară. Albania are peste 300 de mii de buncăre, ajungându-se la un moment dat ca fiecare familie să aibă aibă un buncăr.
În Tirana au fost amenajate ca muzeu două astfel de locații. Bunk’Art 1 (în centru) și Bunk’Art 2 (la periferie) sunt două dintre buncărele lui Hoxha, devenite obiective turistice. Intrarea este 5 euro. Vizita nu durează mult, o oră – maximum două sunt suficiente, dar merită să vezi până unde ajunsese paranoia omului Ceaușescului local. Făcuse inclusiv camere de decontaminare nucleară. Se spune că buncărele erau testate cu soldați, aruncându-se grenade înăuntru. Dacă aceștia ieșeau teferi, erau bune, dacă nu, se mai lucra la ele.
Pentru albanezi istoria și faptul că au dus o viață traumatizantă într-o perioadă deloc îndepărtată este și acum o rană deschisă. Localnicii sunt însă mândri că au supraviețuit și au putut să-și dezvolte valorile ulterior. Albania are povești cu nemiluita, urechi să ai să le asculți.
Durres are plaje cu nisip și intrarea lină în apă și e mai ieftin
Tirana nu are ieșire la mare, drept pentru care de regulă e doar o haltă în experiența albaneză. Cele mai apropiate plaje sunt la Durres (40 kilometri – o oră cu mașina). Durres e al doilea oraș al Albaniei, după Tirana, și are plaje de kilometri întregi și o faleză pe marginea căreia s-au ridicat zeci de hoteluri. La Durres merg de regulă, cei care preferă plajele cu nisip și intrare lină în mare. Locul e dominat de polonezi. Ei alimentează 70 la sută din turismul local în sezonul estival. Prețurile sunt mult mai prietenoase aici, față de sud.
O cameră, pentru o săptămână la hotel, în mijlocul lunii iulie, costă între 1500 și 2000 de lei. Sunt însă și o grămadă de apartamente care se pot închiria prin booking.com, al căror preț nu sare de 1000 de lei pentru șapte nopți. Iar un hotel de fițe, cu piscină, spa și mic dejun (Epidamn Boutique) costă 4.000 de lei pentru aceeași perioadă. La Durres e mai cald decât pe litoralul românesc, orașul fiind situat pe aceeași paralelă cu Istanbul sau Salonic.
Maldivele sunt la Ksamil, unde prețurile au crescut mult
Sudul Albaniei are plaje preponderent cu pietre, dar apă mult mai limpede. Și intrare abruptă. În trei metri nu mai poți sta în picioare. În sud e și mai scump. Vlora și Saranda sunt pilonii litoralului de aici. De la Tirana se ajunge între două ore și trei ore jumătate, depinde cât de mult vrei să cobori spre Grecia. Aici se află și locurile despre care s-a spus că aduc cu Insulele Maldive.
Teoretic, Maldivele Albaniei sunt la Ksamil, lângă Sarandi, aproape de Corfu. Comparația e exagerată, dar ea a generat o creștere bruscă a prețurilor în zonă. Totul e la prețuri aproape duble față de Durres. Însă nu atât de mari încât să-i alunge pe nemți, englezi sau suedezi, care-și pot cheltui liniștiți banii aici, fără să simtă vreun disconfort. Totuși, Saranda și Ksamil nu mai sunt chiar ieftine. Două șezlonguri și o umbrelă costă și 20 de euro, iar baldachinele ajung și la 50 de euro.
În sudul Albaniei se investește masiv. Arabii sunt cei care construiesc hoteluri și blocuri de locuințe cu ieșire la mare, iar cererea este din ce în ce mai mare. E de așteptat ca în câțiva ani zona să fie de nerecunoscut.
Albania are agroturism de cea mai bună calitate
Capitolul la care Albania surclaseză România sau alte țări este agroturismul! Au albanezii niște ferme senzaționale. Bucate tradiționale, în mijlocul naturii, la prețuri ridicole pentru ce oferă, gen 25-30 de euro un prânz, cu multe feluri de mâncare și vinuri.
Brânzeturi, măsline, afumături, carne de miel (specialitate), roșii, vinete, dulceață de morcovi, suc de rodii, kiwi cu pui, porc cu ardei copți, smochine murate și salată de ciuperci, musaca cu linte, etc… Rachiu și vinuri locale.
Garantat după ce mănânci de trei ori la câte o fermă din asta intri pe poartă ca Dennis Man și ieși ca Romelu Lukaku! Ca dimensiune! Posibil și pentru că se mănâncă multă pâine. Nu cred că există popor care să mănânce mai multă pâine decât albanezii.
Albania agroturistică e minunată, e un must see remarcabil la prețuri de fast food. Chiar nu trebuie ratată. Are gusturi, arome și culori în farfurie, are stil și dragoste gastronomică. Există tururi organizate din orașele mari sau se poate merge pe cont propriu. Tot ce se servește e crescut în grădinile sau gradjurile locațiilor, care arată ca niște hanuri. Unele locuri au și locuri de cazare pentru cei care vor să stea peste noapte, în mijlocul naturii.
O apă minerală e 5 lei, nu există Mc Donald’s sau Starbucks
Nici în oraș, prețurile nu sunt mari. Ca un exemplu, pe o apă minerală la Mamaia am dat 18 lei, la Vlora am plătit echivalentul a 5 lei. O bere e cam doi euro la terasă, o cafea 1,5 euro, un prânz 10 euro. Albanezii pretind că ei prepară cel mai gustos miel, iar specialitățile lor includ: byrek (plăcintă tradițională cu brânză sau cu carne), tave kosi (mâncare de miel cu iaurt), sufllaqe (șaorma albaneză), qofte (mici albanezi). Berea albaneză Tirana, Kojka sau Peja e decentă. Nu există Mc Donald’s, nu există Starbucks.
Oamenii sunt simpli, calzi și primitori, serviciile bune. E o țară în care turismul se dezvoltă precum bunătatea Maicii Tereza, plecată dintr-un sat albanez să îngrijească săracii, orfanii și bolnavii lumii. Maica Tereza este cea mai populară figură albaneză, laureată a Premiului Nobel pentru Pace în 2019. O veți găsi pe toate suvenirele posibile, de la magneți, la căni și tablouri.
O concluzie realistă privind Albania sună cam așa: Albania nu e nici Bali, nici Maldive, Hawaii, aduce cu Grecia, dar e sub Antalya all-inclusive. Însă în Albania e mult mai ieftin și mai prietenos pentru buzunar decât acolo unde o vacanță te costă un credit care te ține cu sufletul la gură de teamă să nu turbeze ROBORUL.
Sursa: Fanatik.ro
GALERIE FOTO
