Ziua Independenței Albaniei, 28 noiembrie 1912, reprezintă unul dintre evenimentele principale ale istoriei albaneze și face parte din cel mai important calendar național. La sfârșitul Războaielor Balcanice, teritoriile albaneze deveniseră câmp de luptă între armatele otomane și cele ale statelor vecine, în timp ce pericolul dezmembrării lor era prezent în discuțiile diplomatice ale vremii. În aceste circumstanțe, liderii albanezi au decis să caute o soluție printr-un act clar politic: proclamarea independenței față de Imperiul Otoman.
Una dintre figurile centrale ale acestui proces a fost Ismail Qemali, politician și diplomat cu experiență în administrația otomană, care în anul 1912 a întreprins o serie de călătorii în capitalele europene pentru a obține sprijin pentru cauza albaneză. În septembrie 1912, el a călătorit la București, unde s-a întâlnit cu colonia albaneză din România, una dintre cele mai active comunități ale diasporei albaneze din Balcani. În această întâlnire s-a discutat necesitatea unei acțiuni politice rapide și a fost adoptată o primă rezoluție care exprima deschis intenția de independență.
Bucureștiul a devenit astfel unul dintre punctele de plecare în organizarea actului de independență, deoarece acolo Ismail Qemali a reunit intelectuali, patrioți și reprezentanți ai coloniei albaneze pentru a coordona pașii următori. După această reuniune, el și-a continuat călătoria spre Viena, unde a purtat contacte cu diplomați ai Austro-Ungariei și ai Marilor Puteri pentru a asigura sprijin internațional pentru noul stat albanez. Această etapă a activității diplomatice explică de ce legătura Albania–România nu a fost doar culturală, ci și practic politică în anii Independenței.
La 28 noiembrie 1912, la Vlora, s-au adunat 74–83 delegați din diferite regiuni albaneze, care au format Adunarea Națională de la Vlora și, sub conducerea lui Ismail Qemali, au proclamat independența Albaniei. În casa lui Xhemil Beu din centrul orașului a fost citit actul de independență și a fost arborat drapelul național cu vulturul bicefal, proclamându-se desprinderea de Imperiul Otoman. Această declarație, anunțată ulterior în presa europeană, a marcat intrarea oficială a Albaniei pe scena internațională ca stat independent, deși granițele definitive au fost stabilite mai târziu la Conferința de la Londra.
Guvernul Provizoriu al Vlorei, condus de Ismail Qemali, a fost format la câteva zile după proclamarea independenței și a preluat administrarea teritoriilor aflate sub control albanez, precum și prezentarea problemei albaneze în forurile diplomatice. La începutul anului 1913, guvernul a trimis memorii și delegații la Conferința Ambasadorilor de la Londra pentru a apăra granițele naturale ale țării și pentru a solicita recunoașterea internațională. În acest proces, contactele cu guvernele statelor prietene, inclusiv România, au avut importanță pentru asigurarea sprijinului politic și financiar al noului stat.
Relațiile albano-române aveau o istorie anterioară, deoarece Bucureștiul era un centru important al coloniei albaneze, care a contribuit la publicarea de cărți, ziare și texte în limba albaneză și la răspândirea ideilor naționale. În anul 1912, sub conducerea lui Ismail Qemali, în incinta Grand Hotel Intercontinental din București (acolo unde și astăzi se află bustul lui Ismail Qemali și o cameră-muzeu) a fost adoptată prima rezoluție care menționa deschis independența Albaniei, făcând din capitala română unul dintre locurile-cheie unde a fost conturat decizia politică ce avea să se materializeze la Vlora. Această legătură arată că drumul către 28 noiembrie a trecut și prin mediile intelectuale și politice românești.
Surse istorice albaneze și române menționează că sprijinul românesc pentru noul stat albanez nu a fost doar moral și diplomatic, ci s-a manifestat și în forme concrete financiare, ajutând noul guvern să-și consolideze funcțiile în condițiile unei realități balcanice instabile. În acest context, figura monarhiei române este legată de primele etape ale eforturilor statului albanez de a avea un buget și o structură guvernamentală stabilă, într-o perioadă în care economia locală era încă în fază incipientă. Aceste episoade ilustrează faptul că memoria istorică a Independenței Albaniei are și o dimensiune românească, vizibilă în diplomația și solidaritatea acelei perioade.
Astăzi, 28 noiembrie este sărbătorită ca Ziua Independenței Albaniei și este celebrată anual prin ceremonii de stat la Vlora, la Tirana și în alte orașe albaneze, precum și de comunitățile albaneze din România și din întreaga lume. În memoria istorică, această dată este asociată nu doar cu arborarea drapelului la Vlora, ci și cu lungul parcurs diplomatic și politic care a trecut prin București, Viena, Londra și alte capitale europene. În acest fel, relația Albania–România rămâne parte inseparabilă a poveștii despre nașterea statului albanez modern.
